Tabără de vară în Parohia Humosu

Arhiepiscopia Iașilor August 23, 2017

Peste 50 de copii şi tineri păşeau sfioşi în prima zi din tabără vineri, 18 august, cu sute de întrebări în minte şi cu o curiozitate imensă, specifică vârstei. Ziua a început cu săvârşirea Paraclisului Maicii Domnului, iar apoi copiii au vizionat două filmuleţe despre libertate, urmate de o sesiune de cunoaştere şi discuţii pe marginea filmului. Cum orice lucru bun începe cu Dumnezeu, ziua s-a încheiat cu rugăciunea de seară.

Ziua a doua se anunţa una extrem de încărcată şi plină de bucurie. După ce au participat la Liturghie, copiii au luat parte la două sesiuni de discuţii şi la atelierele care au fost pregătite cu multă atenţie de către tinerii voluntari, constând în lecţii de muzică, dans, sport, handmade, dar şi un curs de prim ajutor.

Cu toţii s-au îndreptat apoi spre un câmp, unde au avut loc jocurile olimpice, la care cei mai buni au fost premiaţi. Când ziua era cam pe sfârşite, alaiul a făcut o drumeţie cu torţe şi lumânări prin sat, aducând cântări de laudă lui Dumnezeu şi au rostit rugăciunea de seară.

A treia zi, duminică, numărul participanţilor a fost de peste 80 de tineri, încurajaţi de oportunitatea de-a fi şi ei membri ai ATOR şi de a lua parte la activităţile frumoase ale asociaţiei. Dis-de-dimineaţă, se zăreau copiii în costum popular, grăbiţi ca nu cumva să fi întârziat. După Sfânta Liturghie, a urmat o sesiune de dezbateri şi concluzii. Cea mai aşteptată aventură a copiilor în tabără se apropia: căutarea comorii. A mai urmat un spectacol de karaoke la care numeroşi copii şi tineri au încercat să se facă remarcaţi. Tinerii atoreni au pregătit şi ei câteva scenete pentru participanţi. După vizionarea filmuleţului cu tot ceea ce s-a întâmplat în aceste trei zile, cu toţii s-au bucurat de un foc de tabără la care s-a cântat şi dansat. Toate aceste activităţi s-au desfăşurat sub supravegherea părintelui paroh Ionuţ Ailincăi.

„Nu îmi vine să cred că aceste zile s-au terminat. Nici nu mi-am dat seama când au trecut?!“ (Andreea)

„A fost cea mai tare tabără la care am participat şi la care mi-aş dori să particip de fiecare dată când se organizează. Ceea ce am simţit în aceste trei zile de tabără, a fost cu totul special. Dacă mi-ar fi povestit cineva, clar nu l-aş fi crezut.“ (Georgiana)

„Viaţa trăită lângă biserică este una împresurată cu multe bucurii. Să Îl ai pe Dumnezeu în tot lucrul tău este o adevărată onoare. Noi ne bucurăm că Dumnezeu a fost, este şi sperăm să rămână pentru totdeauna Prietenul nostru.“ (Pr. paroh Ionuţ Ailincăi)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri